Ing.GIUREA MARIN



De curând am cunoscut un om de bine care ne-a impresionat prin calităţile umane pe care le are şi de dăruirea necondiţionată de care a dat dovadă faţă de cei care suferă de boli, de colagen, aşa numite incurabile.
Dar să-l lăsăm pe el să se prezinte:


Stau astăzi şi privesc în urmă la cea mai neagră perioadă a existenţei mele. Îmi aduc bine aminte de nopţile şi zilele când singur cu suferinţa şi boala mă rugam să ajung odată să descopăr un remediu bolii care zilnic îmi măcina puterile. Şi dacă vreodată aveam să-l găsesc îl voi spune lumii întregi. Vreau ca toţi cei ca mine, suferinzi şi fără speranţă, să afle că se poate şi că visul de vindecare este totuşi o realitate.
Se pune acum întrebarea " cine sunt eu? ".
Mă numesc Giurea Marin, am 48 de ani, născut la 17 februarie 1953, ora 02.30, de profesie inginer şi sunt absolvent al unei facultăţi de agricultură. Diagnosticul de Lupus Eritematos a fost pus în anul 1984 şi forţat de boală am renunţat la această meserie trecând la o alta în domeniul medical – asistent de laborator, calificare obţinută anterior celei de inginer. Timp de 6 ani am urmat tratamentul medicamentos cunoscut ce se aplică, boala agravându-se în timp..
Deznădăjduit, când citind despre boala mea că nu are vindecare, am considerat atunci că sunt primul şi singurul bolnav cu acest diagnostic şi că nimeni nu mă poate ajuta. Am început cercetările renunţând la tot ce se scria despre această maladie ( boală de colagen ), atacând boala de pe altă poziţie şi anume a celei de terapie naturistă.
De când e lumea au existat bolnavi, poate şi de colagen, care neavând medicamentele actuale au recurs la singurele remedii pe care le oferea natura.
Starea de sănătate este înnăscută şi nu este decât o ordine naturală a lucrurilor şi numai natura o poate ordona şi controla.
Câteva întâmplări m-au ajutat în punerea la punct a acestei vindecări. În vitrina unei farmacii am găsit o carte de plante medicinale şi terapie naturistă, prăfuită, de care nimeni din personalul farmaciei nu-şi amintea. Din această carte am ales plantele cu diferite efecte terapeutice şi am recoltat plantele cu care urma să fac terapia. Eram totuşi nehotărât pentru că nu ştiam cum şi cu care să încep. Răspunsul a venit când cele două fetiţe ale mele, în dorinţa de a mă ajuta, au amestecat în joaca lor de copii aceste plante, punându-le în trei saci. Am început cura cu aceste amestecuri, convins fiind că voi reuşi. Cu o zi înainte citisem o frază dintr-o carte de poveşti cu îngeri: “îţi voi trimite doi îngeri şi ce-ţi vor arăta aceştia, tu aşa să faci!”. Am considerat că cei doi îngeri sunt cele două fetiţe ale mele şi amestecurile de plante sunt baza tratamentului, nu cura cu fiecare plantă în parte.
Starea sănătăţii a început să se înbunătăţească, au încetat durerile articulare şi musculare, iar după 8 luni de cură am prima erupţie cutanată de eliminare de toxină. Au urmat alte 5 erupţii, la intervale diferite de timp, din ce în ce mai mici ca suprafaţă şi mult mai uşor de suportat. Din 1991 nu am mai avut simptomele bolii şi mă consider un om vindecat.
Mi-am pus atunci următoarele întrebări:
  • – De ce a permis organismul instalarea bolii?

  • – Cum am ajutat organismul şi cum am ajutat sistemul imunitar ( boală autoimună ) astfel încât el să înlăture boala?

  • – Există şi alte variante de refacere a sănătăţii în afara medicamentelor chimice?


O altă întâmplare m-a făcut să-mi îndrept cercetările spre cauze endocrinologice. Într-o lucrare, fostul meu profesor de biochimie de la facultate – Ion Brad, demonstra că Giulgiul din Torino ce a aparţinut lui Iisus ese autentic. Este un lucru real şi uşor de înţeles că Iisus a suferit fizic, dar suferinţa cea mai puternică a fost cea sufletească. În asemenea stări de stress negativ, organismul elimină toxine care, în timp, prin oxidare cu aerul, virează în culori diferite. Un părinte al cărui copil era în tratament fitoterapeutic mi-a relatat că a văzut forma copilului pe lenjeria de pat proaspăt spălată, întinsă la uscat.
Ce se întâmplase de fapt? Prin transpiraţie, copilul eliminase o cantitate foarte mare de toxine, care s-a îmbibat în fibra textilă. În urma spălării, în prezenţa detergentului şi a aerului, a oxidat virând în culori maronii-roşcate, iar în lumina solară, privit dintr-un anumit unghi, prin refracţia razelor solare, a dat imaginea corpului copilului.
Dacă Iisus nu sfârşea pe cruce, făcea o formă de boală de colagen sau un cancer.
Aşa am început studiul colagenozelor şi le-am dat o nouă definiţie.
O altă întrebare pe care mi-o puneam a fost de ce apar în timpul bolii anticorpii specifici? Răspunsul a venit tot întâmplător când am găsit o revistă uitată pe o bancă, deschisă la un articol despre criza lizozomală şi foamea celulară. Mai rămânea o altă problemă şi anume aceea a erupţiilor. Tot dintr-o revistă am desprins o pagină care mult timp a rămas ca semn într-un album de fotografii ale bolnavilor vindecaţi. Pe această pagină erau reprezentate imaginile pe corp a organelor interne, imagini de care se foloseau cei care aplicau acupunctura. Deschizând odată albumul şi privind schiţa şi fotografiile făcute, mi-am dat seama că aceste erupţii nu reprezentau decât imaginile organelor interne afectate de boală.
Ultima întrebare la care a trebuit să răspund a fost aceea de folosire a corticoizilor. Răspunsul a venit, tot din întâmplare ( nimic nu este întâmplător), atunci când, răsfoind un tratat de endocrinologie, la glanda tioridă se specifica : “ la bolnavii cu boli de tiroidă, la care se ştie că se pierd hormoni tiroidieni, se administreză preventiv Prednison pentru a-i conserva pe aceştia”.
Mi-am imaginat corpul uman ca un complex de forţe dispuse în cercuri concentrice cu energii mari în interior şi mai slabe în cercurile exterioare ( după modelul atomic sau inelele lui Saturn ). Boala apare în centru ( nucleu ) şi pe măsură ce se agravează, cronicizându-se, corpul se retrage, luptând, spre straturile exterioare mai slab încărcate energetic, boala devenind şi mai dramatică.
Pentru a stimula un organism, ca să lupte cu boala trebuie să introducem cantităţi de energie ( cuante ) corespunzătoare celei generate de organism în stress şi eliberarea fluxului energetic blocat.
Tratamentul înseamnă de fapt, un salt cuantic compus din forme noi de energie care încarcă straturile energetice de la exterior spre interior, organismul învingând boala.
În toată această cercetare, pe lângă studiu, intuiţie şi şansă a fost şi un Dumnezeu care m-a ajutat.
Misiunea mea o consider încheiată şi pun la dispoziţia bolnavilor de colagen, concluziile la care am ajuns. De acum înainte este rândul lor......
Am încercat să fac publice aceste cercetări şi mi-am dat seama că de acum înainte nu cu boala am de luptat, ci cu sistemul medical.
- Ce motive determină, la ora actuală, acceptarea unui sistem terapeutic neputincios, care aduce atâta suferinţă şi durere şi respingerea terapiei naturiste?
- De ce este imposibil să se discearnă ce este corect şi adevărat şi de ce se urmează aceeaşi cale greşită şi cu riscuri?
- De ce sunt acuzaţi şi condamnaţi deschizătorii de drumuri, glorificându-se în acelaşi timp incapacitatea şi superficialitatea?
- Dece bolnavii care aplică metoda terapiei naturiste sau metode alternative sunt judecaţi şi condamnaţi tocmai de aceia care ar trebui să îi ajute, când există o şansă enormă de vindecare?
- De ce?... De ce?... De ce? ...
Ing. Marin Giurea


Notă : - Fundamentarea teoretică a principiului de vindecare a bolilor de colagen, expus de dl. Giurea mai sus, corespunde cu ultimele descoperiri privind energizarea şi optimizarea celulei vii folosind energia universală.
Dl. Giurea Marin poate fi contactat, in zilele de sambata si duminica, la telefon: 0744.658.048 sau la adresa: Aleea Nucului 18 - Piatra Olt.

* * *



Sus